Principiile cultivarii comunitatilor de practica

Dupa ce am discutat despre importanta comunitatilor de practica si modul in care acestea pot fi organizate, este momentul sa vedem care sunt principiile care stau la baza cultivarii acestor comunitatiti.

1. Structura care sa duca spre evolutie

Intrucat comunitatile de practica sunt structuri organice, arhitectul comunitatii trebuie sa tina cont de faptul ca acestea nu trebuie constituite de la 0, ci intr-o maniera care sa le permita dezvoltarea. Dupa parerea mea, este important ca arhitectul comunitatii sa aiba in vederea crearea de oportunitati pentru ca membrii comunitatii sa isi poata expune ideile. Un alt factor important aici este integrarea participantilor cu expertize diferite, pentru a se asigura o continua dezvoltare la nivel de grup.

2. Crearea unei punti intre interior si exterior

Liderul unei comunitati de practica este acea persoana care stie cel mai bine cum este organizata comunitatea in interior. Privind in exteriorul organizatiei, liderul poate observa diferite oportunitati de dezvoltare, folosind ca sursa modele folosite de comunitati din alte organizatii concurente. Un pas important spre dezvoltare este aici implicarea liderului in crearea unei punti intre membrii organizatiei si aceste structuri externe, pentru a crea cadrul de dezvoltarea a propriilor membrii, dar si pentru a adresa probleme cu care comunitatea sa de practica de confrunta.

3. Participarea diferitelor categorii de persoane

In cadrul unei comunitati se pot deosebi trei tipuri de grupuri - grupul de baza, grupul activ si grupul periferic. Desi nu toate aceste grupuri a o participare ca cote inalte in cadrul comunitatii de practica, este foarte important, pentru o buna functionarea a structurii, ca toti cei mai sus amintit sa fie implicati. De cele mai multe ori grupul de baza este format din arhitect si lideri, urmand ca grupul activ sa fie intretinut de participantii activi care se implica in intalniri, dar care nu participa la toate forumurile comunitatii. Un grup care nu trebuie neglijat este insa acest grup periferic, intrucat acesta, desi de cele mai multe ori pasiv, observa multe dintre interactiunile membrilor activi si trage concluzii importante, care pot fi initial trecute cu vederea. Desi nefacand parte din comunitatea propriu-zisa, exista deseori grupuri aflate in exteriorul comunitatii care simpatizeaza cu ideile dezbatute aici, dar care nu se implica momentan, sau si-ar dori sa se implice in viitor. Un lucru care trebuie retinut aici este faptul ca rolurile intr-o comunitate de practica sunt in continua schimbare.

4. Organizarea in spatii publice si private

Desi cele mai multe persoane ar putea crede ca membrii comunitatilor de practica se intalnesc cu precadere in spatii publice, formale, este important de mentionat faptul ca intalnirile private joaca un rol vital in dezvoltarea comunitatii. Altfel spus, cu cat participantii au parte de mai multa interactiune intr-un cadru informal, cu atat acestia vor fi interesati sa dezbata diverse idei intr-un cadru public. In plus, cadrul privat ofera mereu acesul la materiale scrise si resurse online, lucruri fara de care o comunitate nu poate exista. 

5. Concentrarea asupra valorii aduse

Organizarea in comunitati de practica nu este un cadru in care se poate observa cu usurinta valoarea adusa de aceasta structura. In timp insa, membrii comunitatii pot cuantifica experientele dobandite si pot gasi utilitatea ideilor dezbatute in cadrul comunitatii. Pentru mentinerea interesului comunitatii, arhitectul trebuie sa se implice si sa faciliteze intalniri motivante si in care se dezbat teme noi care ii implica pe cei prezenti. Acest lucru este vital la inceputul dezvoltarii comunitatii, dar are un rol important pe toata durata de viata a acesteia.

6. Implicarea pasiunii in discutie

Odata ajunse la maturitate, majoritatea comunitatilor de practica se pot plafona in dezbaterea acelorasi idei, teme. Pentru a evita aceasta monotonie, care de cele mai multe ori duce si la dizolvarea comunitatii de practica, este important ca arhitectul comunitatii sa permita persoanelor din afara comunitatii sa ridice probleme noi pe care membrii sa le dezbata, sau sa faciliteze acestora accesul la pareri ale expertilor din acelasi domeniu de expertiza.

7. Crearea unui ritm pentru comunitate

Ritmul unei comunitati este cel care spune cat de activa este respectiva comunitate. Se poate observa cazul comunitatilor de practica ce nu au un ritm bine definit - aici, participantii sunt activi doar cu ocazia evenimentelor si stangneaza ca si implicare in restul anului. Pe de alta parte, comunitatile care urmaresc un calendar de evenimente/obiective, sunt active pe tot parcursul unui an si isi pot cuantifica activitatea mai usor, tinand cont de pragurile pe care le-au depasit.

In concluzie, cultivarea comunitatilor de practica nu trebuie sa aiba ca obiectiv un rezultat predefinit. Data fiind structura lor organica, comunitatile de practica trebuie constituite intr-un cadru care sa le permita dezvoltarea continua, dar mai ales, interactiunea permanenta intre membrii acestora.

Organizarea comunitatilor de practica

In urma postarii anterioare am aflat care este rolul comunitatilor de practica intr-o organizatie, si care sunt beneficiile aduse de acestea in cadrul companiei. Pentru a afla mai multe despre felurile in care aceste comunitati de practica sunt organizate, din punct de vedere structural, voi prezenta, in cele ce urmeaza, care sunt variatiile cele mai des intalnite.

In primul rand, localizarea geografica este un aspect important prin care putem deosebi comunitatile de practica - la nivel local, de exemplu, in aceeasi companie, vorbim de comunitati concentrate, in timp ce, atunci cand sunt implicati participanti din alt zona geografica putem sa consideram ca avem o comunitate disparata. Un exemplu in acest sens sunt comunitatile ONG - SiSC (Sindicatul Studentilor Romani din Cibernetica) este o grupare concentrata formata din studenti CSIE. Pe de alta parte, LSRS (Liga Studentilor Romani din Strainatate) este o organizatie disparata, care cuprinde studenti romani din afara granitelor tarii.

In al doilea rand, comunitatile de practica se pot clasifica si dupa numarul de membrii. In cazul proiectelor de tip start-up, numarul participantilor este de cele mai multe ori redus, acestia fiind tineri aflati la inceput de drum, care impartasesc pasiuni comune; comunitatile din care fac parte sunt prin, urmare, comunitati mici. La polul opus se afla grupurile din cadrul organizatiilor mari, considerate la randul lor comunitati mari - un astfel de exemplu este insusi cel amintit anterior, ai Ligii Studentilor Romani din Strainatate - LSRS.

Dupa necesitatea dezvoltarii cunostintelor in timp, comunitatile de practica sunt de lunga durata sau de scurta durata. Gandindu-ne la subiectele de interes comun care aduc participantii impreuna, putem lua din nou exemplul proiectelor de tip start-up, ca si comunitati de practica de scurta durata - aici, de cele mai multe ori, comunitatea se intalneste atata timp cat exista interes pentru dezvoltatea produsului; in momentul in care participantii ajung la concluzia ca dezvoltarea a stagnat si ca nu este fezabil sa mai continue, comunitatea este disipata si ficare membru isi indreapta atenti spre alte oportunitati. Pe de alta parte, comunitatile care au la baza arii de interes sau meserii care s-a perpetuat inca din cele mai vechi timpuri pot fi considerate comunitati de practica de durata lunga.

Un alt aspect important in clasificarea comunitatilor de practica este omogenitatea membrilor apartenenti la grup. In cazul persoanelor care provin din acelasi domeniu de expertiza si care au activitate similara, se poae vorbi despre o comunitate omogena - participantii din cadrul acesteia nu doar ca impartasesc interese comune, dar pot sa vina cu exemple suport care sa ii ajute pe ceilalti sa iti standardizeze munca. Comunitatile eterogene apar atunci cand participantii nu fac parte din acelasi domeniu de interes, ci care au activitati similare - un exemplu in acest sens sunt antreprenorii care doresc sa puna bazele unei afaceri, chiar daca domeniile lor de practica sunt diferite. Astfel, cadrul oferit de comunitatile de practica le ofera acestora posibilitatea de la fi pusi la curent cu idei si strategii aplicate in alte domenii.

Atunci cand ne referim la organizarea comunitatilor de practica in cadrul proiectelor unor companii multinationale, observam si aici existenta a mai multe tipuri de comunitati de practica, limitate sau nu de barierele business-ului. Pornind de la exemplu proiectelor amintit anterior, pute observa ca participantii aliniati pe un anumit proiect si care adreseaza in mod recurent acelasi set de probleme sunt organizati in cadrul aceluiasi business. Mai departe, daca privim modul in care un proiect este structurat pe unitati functionale, remarcam dezvoltarea comunitatilor de practica in care participantii sunt alinitati pe mai multe functii si se specializeaza in domenii diferite. Un exemplu aici sunt proiectele care gestioneaza mai multe business-uri ale aceluiasi client - in timp ce membrii echipei sunt aliniati pe functionalitati, exista si o aliniere a acestora pe business - astfel, un membru care are in grija un intreg business va avea interesul sa interactioneze cu membrii aliniati pe toate unitatile functionale ale proiectului. Privind in afara organizatiei, observam ca exista anumite conexiuni si cu alte organizatii, care ajuta departamentele sa isi exercite activitatea; cazul cel mai des intalnit este cel al furnizorilor externi de servicii, care lucreaza impreuna cu departamentul similar al companiei contractoare pentru livrarea produsului de business. Astfel de comunitati depasesc granitele organizatiei.

Modul in care se formeaza o comunitate de practica este si el un factor determinant pentru clasicarea acestora in comunitati spontane si comunitati organizate cu intentie. Companiile care lucreaza la strategia lor de dezvoltare a cunostintelor au interesul de a organiza comunitati de practica bine definite, care se intalnesc in mod constant si fructifica timpul petrecut impreuna. La polul opus stau structurile mai putin formale, de exemplu, grupurile de tineri care sunt pasionati de un anumit domeniu si care se intalnesc spontan pentru dezbaterea unei anumite probleme.

Ultimul criteriu dupa care putem deosebi comunitatile de practica este gradul de recunoastere. In timp ce grupurile mici, informale, formeaza de cele mai multe ori comunitati de practica nerecunoscute, avem si multe cazuri in care comunitatile de practica sunt recunoscute ca structuri in organizatie si au un rol bine definit in cadrul acesteia. 

Concluzionand cele prezentate mai sus, putem spune ca aceste structuri de gestionare si imbunatatire a cunostintelor numite comunitati de practica se pot organiza in diverse forme. Structura fizica nu determina insa si calitatea informatiilor transmise in interiorul comunitatii; ceea ce conteaza aici este implicarea membrilor in activitatea acestora.

Importanta comunitatilor de practica intr-o organizatie

Intr-o societate in care dezvoltarea tehnologica se petrece deosebit de repede, este foarte important ca acumularea cunostintelor necesare sa fie facuta in acelasi ritm. Din punctul meu de vedere, principalul obiectiv al unei organizatii, altaturi de strategia pe termen lung, trebuie sa fie strategia de gestionare a cunostintelor.

Un bun exemplu in acest sens sunt companiile care incearca sa tina pasul cu piata aflata in continua schimbare. In conditiile in care cerintele pietei sunt din ce in ce mai variate si necesita un grad de specializare ridicat pe diverse domenii, organizatiile sunt si ele nevoite sa isi structureze activitatea in doua moduri: intern, angajatii sunt divizati in grupuri centralizate, axate pe arii exacte de expertiza, in timp ce pe plan extern, organizatia incearca sa isi atraga parteneri cu ajutorul carora sa poata acoperi intregul domeniu vizat.

O astfel de structura specializata nu ar putea exista si nu s-ar putea dezvolta fara ajutorul unor comunitati de practica. Dupa parerea mea, aceste grupuri formale sau informale care sunt considerate comunitati de practica, sunt singura structura in care cunostintele se pot transmite de la persoana la persoana, intr-un cadru formal sau mai putin formal in care participantii sunt interesati de aceeasi arie de activitate si de cum isi pot imbunatatii cunostintele in aceste arie.

Altfel spus, indivizii care apartin de o comunitate de practica sunt mai motivati sa isi insuseasca informatiile provenind de la ceilalti apartenenti la comunitate intrucat acestia privesc implicarea lor ca un castig pe plan profesional. Paleta de subiecte acoperite poate altfel sa porneasca de la standarde de urmarit in proiecte, strategii de abordare a diverselor situatii si pana la simpla interactiune cu persoane cu care indivizii impartasesc obiective si interese comune.

Consider ca unul dintre principalele avantaje ale cumunitatilor de practica nu este doar contributia lor la prosperitatea organizatiei. La nivel global, organizatiile cauta sa identifice persoane cu potential de a genera si implementa idei inovative. 

In concluzie, comunitatile de practica sunt, desi vechi ca si existenta, cele mai noi structuri asupra carora organizatiile isi axeaza concentrarea. Acestea faciliteaza gestionarea si transmiterea cunoastintelor la nivel de grup si individ si formeaza o strucuta indispensabila in bunul mers al organizatiei moderne, dar si a implementarii cu succes a strategiei acesteia.